|
| |
 "Portocale" de Kristina |
Ar fi putut fi un Craciun ca toate celelalte: stat in ger, la coada, pentru a "prinde" un pachet de unt pentru prajituri. Trezit copilul la 4 dimineata, pentru ca el trebuie sa prinda rand la lamai, pentru prajiturile de Craciun. Sotul va sta la coada la cafea, pentru ca, o data pe an, trebuie sa ne rasfatam cu altceva decat nechezol.
Daca mai avem un copil, cu atat mai bine - el trebuie sa stea la rand la portocale si banane. Mama soacra ne-a asigurat ca va sta la coada la bomboanele invelite in staniol colorat, obligatorii pentru pomul de Craciun. Tata a promis ca se ocupa de stat la coada la lapte si paine.
Daca nu avem ulei si zahar pentru prajiturile si mancarurile de Craciun, foarte rau - trebuie sa ne facem un plan: la anul, trebuie sa schimbam strategia si sa ne-o facem "prietena" pe vanzatoarea cu 4 clase de la alimentara, cea cu parul permanent, corpolenta si cu halat murdar. Poate ne mai "scapa" o sticla printre degete.
Ar fi putut fi un Craciun cu Eugenii, in caz ca nu aveam unt sau zahar pentru prajituri.
Ar fi putut fi un Craciun ca toate celelalte: colindat in surdina, numai la bunici si rudele apropiate, pentru ca "era interzis". Mers cu parintii la biserica, acesta fiind cel mai mare risc asumat al anului. Imprumutat carti si reviste Pif de la prieteni, pentru zilele de sarbatoare, caci poate a ramas vreuna necitita. Si asa televizorul e numai de decor, adica suport pentru pestele de sticla multicolor.
Ar fi putut fi un Craciun ca toate celelalte: un Craciun "inchis", fara cea mai mica idee despre ce se intampla la cateva sute de km de noi, pe acelasi continent. Fara a avea idee despre ce inseamna un magazin plin cu altceva decat cu cutii de creveti insirate pe rafturile cu vopsea roasa si murdara. Insirate, de altfel, foarte meticulos, cu respectarea numarului de milimetri obligatoriu intre ele, pentru a crea impresia de perfectiune.
Ar fi putut fi un Craciun ca toate celelalte - plin de frica - frica de a colinda, frica de a te bucura, frica de a crede, frica de a nu Avea.
Insa nu e.
Acest Craciun e altfel, asa cum au fost toate cele din ultimii ani in care am invatat sa nu ne mai fie frica de Craciun.
Acum stim cum arata magazinele pline de stralucire si de tot ce isi poate imagina cineva ca exista.
Acum nu mai avem pestele de sticla pe televizor, pe mileul de macramé. Nu il mai avem pentru ca plasma nu permite sa ai loc destul ca sa asezi bibelouri pe televizor. In plus, pestele de sticla a fost facut cioburi, daca nu cumva il mai au bunicii ascuns in lazile cu secrete.
Acum avem mobila minimalista, nu tone de lemn lacuit cu nuante de grena si motocei atarnati de manere.
Acum nu mai folosim bomboane maro, lipicioase, pe post de zahar in prajituri. Acum cumparam zahar de cateva feluri.
Acum nu mai folosim diafilme pentru ca sa aiba copiii cu ce se delecta de Sarbatori. Avem calculatoare performante, televizoare cu sute de canale. Totul e sa stim sa alegem.
Acum jucam Counterstrike, atunci jucam pac-pac prin santuri.
Acum nu mai trebuie sa caram "sifoane" invelite in sarma pentru a avea ceva apa acidulata, ci luam baxuri intregi de apa minerala la PET, la alegere.
Acum primim si altfel de cadouri decat dubluri ale papusilor carora le scoteam mereu capul: papusa - sora medicala, papusa - cosar, plus toate papusile din acea colectie, multiplicate cu 2-3.
Acum avem portocale. Acum avem cate portocale dorim.
Acum ascultam colinde cand vrem, cat de tare vrem. Acum nu ne mai e frica sa colindam.
Acum putem face vacanta de Craciun sau Revelionul intr-una din tarile despre care stiam numai ca exista, insa eram siguri ca nu le vom vedea niciodata.
Acum, in aceste zile premergatoare Craciunului, miroase in casute a lamai, portocale, migdale, cozonaci, prajituri delicioase.
Ce s-a intamplat acum 17 ani ne-a facut sa vorbim despre "ar fi putut fi" si nu despre "este".
Ca in fiecare an, devenim nostalgici cu gandul la acei ani de dinainte, insa uitam ca nostalgia se datoreaza copilariei, si nu comunismului.
Cu siguranta ca pretul platit de cei care au murit pentru un altfel de Craciun a fost prea mare.
Cu siguranta ca am pierdut ceva si am castigat altceva.
Cu siguranta ca s-au facut greseli si dupa momentul 1989 si cu siguranta nu cei mai potriviti oameni au gestionat situatia.
Insa am castigat cel mai important lucru pentru un om: libertatea de a alege.
Pe cei care au avut rude care au murit in acele momente, chiar daca se stie prea bine ca putea fi evitat acest lucru si ca s-a facut intentionat pentru a produce diversiune, le spun ca stiu ce inseamna aceasta durere si ca nu am trecut indiferenta prin Piata Operei din Timisoara, de fiecare data cand treptele erau pline de lumanari arzand, intr-o tacere deplina a celor care se uitau, de pe margine, ca la un altar.
Le spun ca eu nu voi uita niciodata acea noapte de 22 decembrie, cand am abandonat preparatul cornuletelor si am stat toata noaptea, cu parintii, cu ochii lipiti de televizor (era prima noapte din cate imi amintesc in care televiziunea a emis non stop), desi eram inca mica sa inteleg multe. Si ca nu aveam curajul sa ne bucuram in zilele ce au urmat, desi ochii parintilor sclipeau de fericire. Si ca, in sfarsit, "Europa libera" se auzea in toata casa.
Le spun ca lor, celor care au avut curajul acela nebun de a crede in libertate, le datorez libertatea mea de azi.
Le spun ca, si anul acesta, voi avea multe portocale pe masa de Craciun, pe care le cumpar fara sa stau la coada si fara sa dau mita vanzatoarei.
Le spun ca generatia mea a primit, de la cei care au murit, dar si de la cei care au luptat atunci, cel mai frumos cadou de Craciun - libertatea de a alege, pe care fiecare trebuie sa stie sa si-o gestioneze.
Nu ar fi frumos sa uitam ce s-a intamplat atunci.
Si nu ar fi frumos sa ridicam in slavi ceea ce era cat pe ce sa ne distruga, daca nu eram asa de norocosi: comunismul.
Poate ca intelegem prea putin, poate ca uitam prea repede, insa daca ne-am imagina ca, deodata, nu mai avem voie sa gandim, sa credem, sa ne rugam, sa avem unt, lapte, paine si portocale la discretie, sa nu avem "voie" in alte tari, sa avem un singur post TV care sa-i ridice in slavi pe cei care ne distrug, atunci poate ca am zabovi o clipa si am pretui niste momente... si niste oameni.
Un clip care nu mai are nevoie de descriere, o melodie pe care nu cred ca o vom uita usor:
Romania 1989
Craciun fericit tuturor !
Cristina
|
| |
|
| |
