Tineri romani in Germania - Home, sweet home

Ne-am mutat de ceva vreme deja, dar abia acum am avut timp, rabdare si nervi sa iau la mana cutiile cu hartoage – cand naiba s-or fi adunat atatea in doi ani si-un pic?! Si pitite bine – printre mapele de la inceput, am gasit agenda vizitelor facute pe vremea cand ne cautam prima oara un apartament in Germania!

Da, agenda! Pentru ca noi am fost dintre norocosii care au avut parte de servicii de relocare (tarziu am aflat ca astea – serviciile – nu au fost by default pentru toti GC, cum credeam noi in naivitatea noastra).
Iar cautatul de case a fost cel mai frustrant si prost serviciu prestat de firma de relocare – cum aveam sa aflam 2 ani mai tarziu – cand am ajuns sa ne cautam casa singuri.

Dar la inceputurile nostre pe aici, cand faceam cumparaturile dupa inspiratie in lipsa unor minime cunostinte de germana, a fost mana cereasca tamponul dintre noi si autoritati pe care il constituia nenea Relocation Agent – care a dat chix insa la case.
Ma rog – din punctual nostru de vedere cel putin.
Eram presati de timp si desi specificatiile noastre erau clare – ap. 2-3 camere, complet mobilat (daaa, ca ne speriase – singurul magazin de mobila pe care ni l-a aratat a fost Segmüller – ne-ar fi ajuns banii de un fotoliu) – deci in ciuda specificatiilor, parea o minune sa gasim ce vroiam.
Ne tot repeta ca e foarte greu sa gasesti un apartament bun in Frankfurt, ca la banii aia (maxim 1800 de marci spusesem noi) e im-po-si-bil!!!
Prima runda de vizite a fost naucitoare!!!
In agenda scria clar – 2 camere, partial mobilat, parter, gradina – si la fata locului gaseam in apropierea unor sine de U-Bahn o cladire a Deutsche Post – in care erau cazati angajatii veniti la training dar care avea si cateva apartamente de inchiriat! Cladirea – desi noua – imi amintea de filmul ala dintr-o nu´s ce inchisoare americana (sambata seara Protv) – parterul era la nivelul tavanului despartit de etajul 1 de un grilaj de sarma (de fapt asta era tavanul). Iar gradina – era balconul – adica 1 pe 2 m! Chiria – spre 800 euro! Verdictul – no way!
A mai fost in ziua aia un apartament la parterul unei case – daca proprietarii ar fi fost mai tineri si mobila nu ar fi fost mai batrana decat noi 2 la un loc probabil – ar fi meritat sa riscam naveta cu trenul pana in Frankfurt – fie numai si pentru terasa adevarata pe care am fi avut-o la dispozitie! A ramas sa ne mai gandim!
Al treilea insa – era exact ce vroiam, nu ne deranja ca era subsol si nu aveam balcon sau terasa, nici nu stiam inca de posibilitatea de a folosi o parte din gradina cand am spus DA! Cum altfel – apartamentul era mare, cu gust mobilat si fara multe ciorcioboate, S-ul la 5 minute distanta, proprietarii tineri! In masina insa nenea a incercat sa ne explice ca ne grabim, ca apartamentul e liber de pe 15 august ori noi mai putem sta la hotel pana pe 1 septembrie, chiar vrem sa platim mai devreme chirie?! DA! Ok, cum vreti, sun cand ajung la birou! Noi ne-am linistit, deja ne felicitam ca am avut noroc cand la scurt timp dupa ce ajungem la hotel ne suna ca a vorbit cu doamna si a dat deja apartamentul – poate avem mai mult noroc data viitoare, weekend placut!

Am fost total puzzled si in week-endul ala am rasfoit cu atentie anunturile din Frankfurter Rundschau – si ne miram cate posibilitati am fi avut si de ce omul nostru nu ne duce si la una de-asta – uite, EBK (invatasem ce inseamna), aproape de nu´s ce U, cu pat, canapea si televizor – lasa ca ne luam noi saltea!? Si tot asa tot weekendul – dupa atatea anunturi citite si incercuite ne simteam mai increzatori – am ajuns sa consideram prima zi de vizite un accident.
Mare greseala!
Pentru ca la discutia cu omul negru – noi cu ziarul in brate – ni s-a explicat ca la niste copii tembeli ce ne dovedeam ca cel mai probabil anunturile alea sunt deja istorie, ca trebuie sunat si vazut imediat, iar el nu poate sa ne incurce – doar si la el e weekend! Si in acelasi timp ca e mult mai sigur un anunt de la o agentie si cu mai multe sanse!
Ca sa nu renuntam de tot, l-am rugat totusi data viitoare sa ne prezinte si noua agenda dinainte sa stim cam la ce sa ne asteptam (prima data am primit-o in masina, in drum spre prima intalnire).
Asa a facut! Am primit agenda vineri si tot weekendul ne-am plimbat de nebuni sa identificam “pretendentele”.
2 le taiasem din start de pe lista – erau totusi prea mici – dar pe una din ele abia asteptam sa o vedem. Anuntul suna clar – Bad Soden (of, ce orasel!) , apartament in casa, terasa, semineu si sauna, 2 camere jumate, pana in 800 euro! Ce mai – “mai mult decat in visul meu” vorba poetului!
Si a venit a doua runda – prima casa ar fi fost draguta daca nu ajungeai in baie via bucatarie (yeap, faimoasa Frankfurter Bad) si daca dormitorul nu l-ai fi confundat cu camara – nici in ziua de azi nu m-am lamurit de ce insista tanti Maklerita ca intra perfect un pat dublu si mai raman 10 cm pana la dulapul care era deja construit pe un perete!
Dar nu conta – noi asteptam cu sufletul la gura vizionarea din Bad Soden.
Prima impresie – la superlativ. Cartier nou, cochet – casa “noastra” mare, ingrijita – ne intampina actualul chirias si ne invita sa intram. Nu ne-am prins din prima – desi ar fi fost cazul! – dar noi am crezut ca scara metalica pe care ne conducea e un fel de iesire de serviciu! Nu – era chiar accesul in apartament, asa am descoperit ca “terasa” era de fapt balconelul tot metalic de vreun metru pe 0.70 – loc nici de o bicicleta. In fine – sa vedem mai departe – intrarea mare, luminoasa – usa in fata spre hol, scari la dreapta si sub scari o debara – ma gandesc eu! Eroare – acolo era sauna – usa era din stinghii de lemn, vopsite alb, putin intr-o parte si m-a indus in eroare “incuietoarea” – o sipcuta mai mica de lemn, batuta nu prea tare intr-un cui!
Trecem si peste asta – pana la urma interiorul conteaza, chiar daca jumatatea mea nu prea ar fi avut sanse sa se bucure de-o sauna decat daca se apuca si de yoga si rezista chircit macar cat se faceau aburi!
Mai departe devine previzibil – hol lung si ingust, bucataria construita pe lung – ieseau incolonate 2 persoane de acolo, baia cu toate dichisurile, da´cine trecea de 1.70 scotea capul prin laminator daca avea proasta insipratie sa se ridice in picioare in cada!
Livingul – ok, noroc ca masa de pe mijloc e a chiriasului si va dispare o data cu el, geamuri, lumina, dar unde-i semineul? E cum – uite-l aici – era dupa usa!!! Ne mai aruncam o privire prin camera – ne-ar ajuta vreo rearanjare de mobile, ceva?! Nu prea – singurul care trebuia mutat ca sa salvam situatia era … semineul!
In fine, turul continua – urcam scarile – de fapt le urc, ca Inaltimea sa nu era cazul sa se mai chinuie – deja se cocosase de la ultimele 3 trepte. Ma duc singura, dar ma si intorc repede – dormitorul era accesibil doar daca sareai direct in pat de la usa iar jumatatea de camera o reprezenta locul nemobilat din extremitatea cealalta a podului.
Vindecati de iluzii, ajungem la ultimul “candidat” de pe lista si il gasim acceptabil – mobila normala, nici prea-prea, nici foarte-foarte, apropierea de Zeil si de PalmenGarten e un plus pe care nu putem sa-l contestam – asta e! Va fii casa noastra pentru 2 ani si mai bine, ne vom chinui fara prea mari reusite sa-l personalizam – mobila din sufragerie si spatial mic nu lasau loc la prea mari modificari!
L-am parasit fara regrete dupa un alt turnir pe piata imobiliara – pe cont propriu de data asta!