Zilele culturale ale BCE - România 2009, Frankfurt am Main
Data: Wednesday, August 19 @ 11:24:12 CEST
Subiect: Cultura si religie



In fiecare an, zilele culturale ale Bancii Central Europene reprezinta zestrea culturala a unuia dintr statele membere ale Uniunii Europene. In anul 2009 este randul Romaniei. Zilel culturare BCE

Tradiţii regionale, specific naţional şi valori supranaţionale: Europa este fondată atât pe diversitatea sa culturală, cât şi pe convingerile sale comune. An de an, Zilele culturale ale Băncii Centrale Europene dovedesc acest lucru.

Zilele culturale sunt dedicate, în fiecare an, câte unui stat membru al Uniunii Europene: între 21 octombrie şi 9 noiembrie 2009, în centrul atenţiei se va afla România, care a aderat la Uniunea Europeană în cel de-al doilea val de extindere spre Est, respectiv la data de 1 ianuarie 2007

Programul include muzică, literatură, film, dans, teatru şi artă, precum şi basme şi poveşti pentru copii. Evenimentele, care sunt găzduite de binecunoscute instituţii culturale din Frankfurt pe Main şi din împrejurimi, se concentrează asupra artei moderne româneşti şi asupra altor forme de expresie contemporane. Cu toate acestea, nu sunt lăsate deoparte nici influenţele formatoare ale tradiţiilor şi culturii populare: de exemplu, operele lui George Enescu (1881-1955) - cel mai renumit compozitor român - care se regăsesc în programul mai multor concerte, pot fi considerate un model de cultură ce a creat, începând cu prima parte a secolului XX, punţi fără seamăn între Orient şi Occident, dar şi între folclor şi avangardă.

Eveniment patronat de:

Jean-Claude Trichet,
Preşedintele Băncii Centrale Europene
Mugur Constantin Isărescu,
Guvernatorul Băncii Naţionale a României


Pentru mai multe detalii precum si pentru programul evenimentelor: bnr.ro





Acest articol este trimis de Tineri romani in Germania
http://www.ro-de.org

URLul pentru acest articol este:
http://www.ro-de.org/modules.php?name=News&file=article&sid=602